Isteria contributiilor catre stat - Economie - Taxe si impozite

einformatii.ro - Infomatii utile
Cauta in : Informatii Utile | Catalog Companii | Acte Necesare | Stiri | Director Web | Pe Web

Stiri in

 Stiri / Economie / Taxe si impozite
Isteria contributiilor catre stat
Isteria contributiilor catre stat
Printre persoane juridice, la ghisee se inghesuie si persoane fizice sa dea bani statului
Gazeta de Sud
Cei care desfasoara activitati economice ca PFA (persoana fizica autorizata) sau au contracte de drepturi de autor trebuie sa plateasca la stat contributii totale de 16,5% din cat castiga. Pentru a-si depune declaratiile, acesti oameni trebuie sa faca luna de luna drumuri la AJOFM, la Casa de Pensii, iar la Casa de Asigurari de Sanatate pot depune aceste acte trimestrial sau chiar si anual.

Mii de oameni sunt purtati pe la mai multe institutii ale statului pentru a-si plati contributiile, recent introduse in legislatie. Ordonanta de Urgenta a Guvernului (OUG) nr. 58/2010, care a modificat Codul Fiscal, prevede ca din luna iulie persoanele fizice care obtin venituri ca PFA (persoana fizica autorizata) si din activitati independente, incluzand si persoanele care au contracte pe drepturi de autor sa plateasca la stat contributii la sanatate, la pensii si la somaj. Cu alte cuvinte, cine are contract de drepturi de autor sau PFA trebuie sa mearga la institutiile specializate si sa declare, respectiv sa plateasca, 16,5% din venitul lor lunar catre stat, dupa cum urmeaza: 10,5% - contributia la pensii, 5,5% - contributia la sanatate, iar 0,5% - la somaj. Luna de luna, acesti oameni trebuie sa mearga la Casa Judeteana de Pensii Dolj, si la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Dolj si, periodic, la Casa de Asigurari de Sanatate Dolj pentru a-si plati contributiile. De exemplu, la un venit net de 1.000 de lei, contributiile la stat totalizeaza 165 de lei pe luna. In Dolj sunt cateva mii de persoane care activeaza ca PFA si daca unii chiar desfasoara activitati economice, altii sunt fosti angajati obligati de angajatori sa se transforme in PFA, tocmai pentru a nu mai plati firmele contributii la stat pentru acesti oameni.
Autoritatile puteau evita debandada din ultimele zile, daca aceia cu "venituri de natura profesionala" - cum se numesc mai nou veniturile in afara salariului - s-ar fi platit intr-un singur cont si daca ar fi fost nevoie de o singura declaratie.

Cine plateste contributiile

Potrivit noilor modificari ale Codului Fiscal, oricine are venituri din drepturi de autor (numite in legislatie drepturi de proprietate individuala) sau din alte activitati independente are obligatia platii contributiilor la sanatate, somaj si pensii. Chiar si cei care au carte de munca, dar mai obtin venituri si din contracte de drepturi de autor pentru acestea din urma tot trebuie sa achite contributiile stabilite de lege.

Unde se achita

Persoanele in cauza pot merge la CAS, CJP, AJOFM Dolj pentru a-si achita cota de contributii aferente direct la casieria acelor institutii, fie trimit banii prin mandat postal sau ii pot vira prin banca in conturile acelor institutii. Ieri-dimineata, Fiscul doljean le-a comunicat institutiilor ca nu mai pot fi facute platile contributiilor direct in Trezorerie. "Aceasta deoarece formularele de declaratii ale institutiilor respective precizeaza clar modalitatile de plata a contributiilor: direct prin casieria unitatilor, prin mandat postal sau prin virament in conturile deschise de CAS, CJP si AJOFM la Trezoreria statului. Noi le recomandam persoanelor care platesc astfel de contributii sa vireze banii prin cont pentru ca este o modalitate mai simpla", a precizat directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Dolj, Eugen Calinoiu.

La Sanatate poti plati trimestrial

Persoanele cu venituri din activitati independente pot depune declaratiile la CAS Dolj lunar, trimestrial sau anual, pentru ca termenele nu s-au schimbat, ci sunt precizate de Legea nr. 95/2006. Au dreptul sa depuna pana la 25 ianuarie ale anului urmator celui in care a realizat venitul, potrivit reprezentantilor CAS Dolj. Daca o persoana are drept singur venit din activitati independente (adica nu lucreaza in alta parte cu carte de munca), atunci contributia la sanatate nu poate fi mai mare decat 5,5% aplicat la cinci salarii brute pe economie, dar nici mai mica decat procentul aplicat salariului de baza minim brut pe tara. Ca si baza de calcul, procentul se aplica la venitul net lunar (calculat ca diferenta intre venitul brut si cheltuielile deductibile aferente, aceste cheltuieli scazand la 20% din venit). Cei care nu depun declaratii iau amenda 50-100 de lei. Sanctiuni nu exista pentru cei care nu platesc la stat contributiile la sanatate, doar ca peste cativa ani te trezesti cu somatie de plata din urma, atat pentru suma aferenta, cat si penalitatile calculate, conform legii. "Declaratia se depune pe suport de hartie. (...) Se poate depune si anual, cu posibilitatea platii anticipate in transe lunare sau trimestriale", a spus Daniela Gheorghe, purtator de cuvant al CAS Dolj. Ea a mai precizat ca in cazul PFA-urilor, declaratiile pot fi depuse trimestrial.

0,5% pentru somaj

Potrivit legislatiei in vigoare, declaratiile privind asigurarea in sistemul asigurarilor pentru somaj se depun lunar la sediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) sau prin posta. "Formularul declaratiei poate fi accesat pe site-ul AJOFM Dolj (www.dolj.anofm.ro) sau poate fi gasit la sediul agentiei", a declarat Aurora Tiribeja, directorul executiv al AJOFM Dolj. Conform OUG nr. 58/2010, cota contributiei individuale la bugetul asigurarilor pentru somaj este de 0,5%, iar baza de calcul a contributiei este la fel ca si la sanatate.

"Penalitatile nu se vor aplica"... momentan

Data limita de depunere a declaratiilor este 25 august. "Nedepunerea la termen a declaratiilor este considerata contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.500 la 5.000 de lei", a adaugat Aneta Badulescu, purtatorul de cuvant al AJOFM Dolj. Totusi, aceste penalitati nu se vor aplica pana cand intregul sistem nu se va pune la punct. "Este normal ca prima oara cand se fac astfel de declaratii, oamenii sa nu fie foarte siguri pe ce se completeaza. Toata saptamana aceasta pot sa-si depuna aceste declaratii fara nici un fel de problema, probabil si dupa aceea, pana cand totul o sa intre in normal. Penalizarile nu sunt facute ca sa dam in oameni. Penalizarile sunt facute pentru momentul in care, dupa ce sistemul se pune la punct, se constata rea-credinta si faptul ca oamenii nu-si continua activitatea", a anuntat ieri, Mihai Seitan, ministrul muncii, citat de NewsIn.

La Pensii, alti bani, alta declaratie

Deocamdata, perioada de depunere a fost insa prelungita oficial doar pana vineri, inclusiv. "Termenul pentru depunerea Declaratiei de Asigurare privind asigurarea in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale a persoanelor fizice care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale pentru care se datoreaza contributia individuala de asigurari sociale, conform OUG nr. 58/2010, se prelungeste pana la 28 august 2010, la nevoie acest termen putand fi prelungit", a precizat Daniela Becheru, purtatorul de cuvant al Casei Judetene de Pensii (CJP) Dolj. Aceasta a explicat ca modelul de declaratie de asigurare se regaseste atat pe site-ul Casei Nationale de Pensii (www.cnpas.org, Sectiunea Contributii), cat si pe site-ul CJP Dolj (www.pensiidolj.ro). Contributia de asigurari sociale este in cota de 10,5% din venitul net realizat, venit care nu poate depasi cinci salarii medii brute pe economie.
AJOFM si CJP au avut program
prelungit de lucru
Ieri, pentru a se asigura ca nu se vor forma cozi prea mari la ghisee, o parte din institutiile vizate au lucrat dupa un program de lucru prelungit. "Programul de lucru al AJOFM Dolj se desfasoara zilnic intre orele 8.30 - 16.30, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, dupa caz", a declarat Aurora Tiribeja. O situatie asemanatoare a fost si la CJP Dolj. "Astazi (ieri - n.r.), pentru a evita aglomeratia, cererile au putut fi depuse incepand cu ora 8.30 si nu incepand cu ora 12.30, cum era programul", a precizat Daniela Becheru.
(Joi 26.08.2010 09:18, Ramona OLARU, Andreea HORCONE) © Gazeta de Sud
 Alte articole din aceasta categorie
Sute de mii de romani trebuie sa depuna la ANAF declaratia 600, pana la 31 ianuarie 2018 (11.01.2018)
Persoanele fizice din Bucuresti care platesc integral impozitele inainte de 31 Martie 2018 beneficiaza de 10% reducere (10.01.2018)
Fiscul scoate azi la vanzare casele lui Robert Negoita (08.08.2017)
Guvernul blocheaza si pe acest an tichetele de masa, tichetele cadou, primele si cupoanele sociale pentru elevi (23.01.2017)
Ministerul Finantelor a organizat duminica prima extragere lunara a loteriei bonurilor fiscale din acest an (22.01.2017)
Din 2017, CASS va deveni obligatorie pentru toate veniturile (14.09.2015)
PFA: Cheltuieli deductibile si cheltuieli nedeductibile (1) (03.09.2015)
PFA: Cheltuieli deductibile si cheltuieli nedeductibile (2) (03.09.2015)
Premierul Victor Ponta: "S-a ajuns la un acord Guvern - Cotroceni - BNR pe marginea reducerii TVA-ului!" (19.08.2015)
Masurile fiscale vor impulsiona economia, vor crea locuri de munca (26.02.2015)
Guvernul Ponta reda populatiei si mediului de afaceri increderea in potentialul economic al Romaniei (01.10.2014)
Reducerea CAS cu 5% la angajator va duce la cresterea veniturilor populatiei (09.09.2014)
b365.ro: Taxa pentru centrala de apartament este impusa de Uniunea Europeana (26.08.2014)
Efectul Harvard asupra Guvernului Ponta (23.07.2014)
Guvernul a propus FMI introducerea unei bonificatii pentru plata in avans a impozitelor (28.01.2014)
Solutie la bugetul returnat de Basescu: Marirea accizei pe alcool, nu pe combustibil (27.11.2013)
O gura de oxigen pentru economie: Reducerea contributiilor de asigurari sociale (06.11.2013)
Coabitarea Ponta - Basescu: Premier = paine, presedinte = circ (31.07.2013)
Impozit de 85% pe salariile compensatorii, doar la cele 3 autoritati din care s-a format ASF (14.06.2013)
Cafeaua este sau nu un produs de lux? (30.05.2013)
 CURS VALUTAR (lei noi)
Luni 17.01.2022
1 EUR +0.02% 4.9440 lei
1 USD +0.36% 4.3296 lei
Toate valutele
Luni 17.01.2022, BNR
Catalog de companii

Adauga o companie
Companii recent adaugate
STORO SRL
Baia Mare, Maramures, Strada Independentei nr. 160
> Materiale de constructii
CHE. COSMEDICA SRL
Baia Mare, Maramures, Strada George Cosbuc nr. 52
> Spitale
POLICLINICA SFANTA MARIA SA
Baia Mare, Maramures, B-dul Bucuresti nr. 18-22
> Policlinici
Cele mai accesate companii
ANUNAKI SRL
Baia Mare, Maramures, Strada Margeanului nr. 2
> Software
CHE. COSMEDICA SRL
Baia Mare, Maramures, Strada George Cosbuc nr. 52
> Spitale
DOUBLE D INVESTMENTS SRL
Baia Mare, Maramures, B-dul Independentei nr. 10
> Calculatoare - Internet
fhr.ro - Gazduire siteuri
Director Web

Adauga un website
Websiteuri recent adaugate
Sto ofera cea mai mare varietate de materiale destinate finisajelor
Sto ofera cea mai mare varietate de materiale destinate finisajelor: Sisteme complete de termoizolatie pentru zidarie din, Sisteme de acoperire a pardoselilor cu materiale epoxidice, Sisteme de hidroizolatie, Sisteme de reparatie a fisurilor, etc.
> Constructii
Vopsele Lavabile
Werk ofera servicii de inalta calitate in domeniul finisajelor pentru fatade,interioare,vopsele lavabile si al termoizolatiilor. Calitatea si fiabilitatea sunt parti ale politicii companiei noastre, aspecte care ne-au ajutat la fidelizarea clientiilor.
> Constructii
dentist baia mare
Cabinet stomatologic Baia Mare.
> Cabinete medicale
| TOP STELAR | top cele mai votate | top cele mai accesate | siteuri noi | siteuri recomandate | siteuri partenere | A - Z |
Reteaua noastra

© 2002 - 2022 einformatii.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
Pagina generata in 0.0815 sec.